Suntem români şi avem sărbători frumoase. Poveştile noastre, ca popor, sunt învelite într-o aură legendară din care se distinge o mică fărâmă de adevăr. Fantezia zboară dincolo de munţii falnici, se aruncă în ceruri şi se întoarce prin filele inimilor noastre de pui de daci. Tradiţiile noastre, cutumele şi tot ce ţine de unicitatea ţării noastre trebuie păstrate cu sfinţenie, măcar ca simboluri.
Primăvara începe cu Dragobete, fiul babei Dochia, protectorul naturii şi al fertilităţii, un fecior frumos cu chip şi suflet de înger.
Fetele tinere trebuie să adune zăpada rămasă, să o topească şi să o păstreze pe parcursul anului pentru a fi mai frumoase.
Bărbaţii nu trebuie să se certe cu soţiile lor pentru a le merge bine tot anul.
Nu se coase, nu se munceşte la câmp şi nu se face nicio curăţenie foarte serioasă în casă. Atenţie, o mică ordine chiar şi simbolică aduce prosperitate şi noroc tot anul.
O altă tradiţie mai mult tragi-comică se referă la faptul că de Dragobete trebuie să avem o pereche, altfel vom fi singuri pe tot parcursul anului, până la Dragobetele următor.
Bucuraţi-vă, iubiţi şi zâmbiţi. Aveţi grijă de suflet şi mai puţin de trup. Am intrat în postul Paştelui.
Peste câteva zile mai adunăm o primăvară.
XOXO,
Ariana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu