sâmbătă, 21 februarie 2015

Atmosfere

Dacă mă uit pe geam nu văd altceva decât o primăvară pudică, virgină din fire. Se ascunde după crengi, fuge prin pământ, sapă în inimi şi la final suflă. Suflă rece, cu un vânt subţire şi dureros. 
Ne jucăm.


probabil vă întrebaţi de ce mă afişez foarte des cu tricoul ăsta. Tricoul ăsta chiar înseamnă ceva pentru mine. E miracolul din dulap, ăla care străluceşte indiferent de cât de întuneric ar fi. Sunt norocoasă că îl am. Şi nu, nu zic asta mereu despre obiecte, despre mine nici atât.
Dacă ar trebui să îl citez pe colegul meu cu retard mintal, aş zice 
<<Aşa îşi arată universul afecţiunea pentru cei pe care îi iubeşte>> 
Deşi am revenit la un program încărcat, simt. Şi e suficient să simţi. De multe ori uităm de sentimente şi devenim pietre. Reci, tari, răi. Suntem folosiţi de alţii să îi rănim pe alţii şi nici măcar nu ne dăm seama că ne doare şi pe noi. Bine că s-a invetat gravitaţia că ne aduce mereu cu picioarele pe Pământ.
Sunt sentimente, e atmosferă, e viaţă şi mă simt resemnată. E perfect. Mie mi-e bine aşa.
 Se numeşte succesiune şi îmi place la maxim cum sună. E un fel de mecanism mereu în mişcare pe care intenţionat nu-l numesc roată că ar denumi ceva mult prea comun. Sunt mai realistă ca niciodată, cu lecţiile la zi şi cu masa de prânz luată deja. Chiar dacă nu se vede. Mă simt resemnată (ştiu că e a doua oară când zic asta). Mi-am dat seama că n-am cum să schimb o continuitate dictată de Sus. Poate nici nu vreau. Scuza asta cu <<nu vreau>> e foarte des folosită de neputincioşi. Nah, n-am nevoie de puteri nemaivăzute. Am nevoie de mine şi tot ce ţine de eternitatea din torace. 

Hai că am zis-o şi pe asta. Mai bine de atât nici nu se putea.

Have fun, be wild and dream on! 
                                                                                      XOXO,
Ciobsie (şefa la bestii)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu