15 h

15 h de la ultima gură de bere, de la ultimul shot, de la ultima privire de ansamblu, privirea aia care incearcă să îţi rezume cam totul, să clarifice nişte aspecte ca ''pe cine de aici caut mâine pe           facebook?''

După întâlniri surpriză, după decizii mai spontane decât mintea unui geniu abstract, după plimbări lungi din X până în Y, după pupici sau adevărate săruturi în ploaie, după muşcături, încruntări sau pur şi simplu după o serie de priviri adânci, începi să te întrebi ce ai făcut tu aşa bun încât ai primit asta. Poate nici măcar nu le-ai primit de la cine trebuie sau de la cineva care nici măcar nu le merită, dar doar pentru că eşti tu în joc, nu mai contează ceilalţi jucători. Atâta timp cât primeşti ceva, orice, ca să îţi satisfaci o mică nevoie, devii un animal cu interese ascunse, un animal care atacă pe oricine, îşi alege prada întâmplător şi tot întâmplător o lasă într-un colţ.

Pentru mai târziu... Sau de rezervă. Nu se ştie când e nevoie de ea.

S-ar supăra vreo specie de genul feminim dacă aş adăuga micul detaliu plin de vanitate?

Mă refeream în mare parte la mine. Şi să recunoaştem, orice femeie/fată face aşa. Jucăm pe mai multe fronturi. Avem noroc că suntem nişte doamne excelente şi ne administrăm resursele şi, în general, tot ce avem, într-un mod genial. Avem grijă cui şi ce să-i dăm. Dar parcă mai multă grijă avem ce şi                                                       cui să-i luăm?

PONT: DE AICI SE EXCLUD BUNURILE MATERIALE. Nu suntem lepre şi nici nu încurajăm această boală incurabilă care loveşte omul, nu numai femeia. Ce, doar pentru că e la genul feminin înseamnă că se referă (metaforic, desigur) doar la femei?

Trecând la un subiect neutru, fără prea multe dezbateri, vreau să vă zic că viaţa e frumoasă. Nu ştiu de unde am scos asta, nu ştiu de ce, nu ştiu nimic. Urmează ce urmează şi eu nu grăbesc ce urmează. Că eu întârzii mereu.

Ruj roşu, eleganţă, puţin rafinament, un colier, o atenţie, un fistic. Un puf de parfum, o atingere de cremă fină, un zâmbet.

Oricum, în final, nu ştiu cum am făcut. Am venit fără ruj pe buze acasă, fără fond de ten în partea de jos a feţei sau pe gât. Magie curată şi mai multe nu zic. Rimelul n-a curs. Asta mai trebuia.

Practic sper să nu îmi mai curgă rimelul niciodată. Nu, serios, e deranjant.✖✖✖

Be wild, young and free.

xoxo,

 Ciobsie