Cum am slăbit zece kilograme în opt luni

        Deși pare un titlu plin de narcisism, vreau măcar pentru căteva momente să devin practică. Multă lume ''suferă'' din cauza kilogramelor în plus. Să îţi priveşti corpul în oglindă şi să nu îţi placă ce vezi e cel mai trist aspect al unei vieţi în care aparenţele şi imaginea îl fac pe om. 
        Mie mi-a ieşit. Am reuşit să sfidez ceea ce credeam că nu se poate. Am urmat paşi simpli, suficient de gândiţi astfel încât să dea roade. Nu m-am ''pus pe treabă'' cu intenţie. Eram iniţial foarte deranjată de coşurile de pe faţa mea. Citind pe internet mai multe despre mica mea problemă, am înţeles că se poate corecta şi cu un stil de viaţă sănătos. Nu am întrebat niciun medic despre urmări, nu am avut nevoie de specialişti.
       Am început prima săptămână destul de complicat. Corpul meu reacţiona ciudat din cauză că se eliminau multe toxine. Am avut simptome ca greaţă, balonare, gust amar, dar am continuat. Era normal ceea ce se întâmpla. Cu toate acestea, prima săptămână s-a dovedit a fi un succes uriaş- slăbisem două kilograme şi faţa mea arăta mult mai bine. Mi-a plăcut, toată povestea începuse să fie scrisă cu cerneală roz. Am zis să continui. Am început a doua săptămână, însă puţin mai greu. Trebuia să am mese dese, nu extrem de bogate (ceea ce mi se parea foarte greu) şi să beau multă apă. (Mărturisesc cu cea mai mare ruşinică faptul că în perioada aceasta nu făceam aproape deloc sport, exceptând câţiva paşi făcuţi de acasă până la şcoală).
       Această ''detoxifiere'' a ţinut două săptămâni. În următoarea perioadă am introdus treptat diferite alimente cum ar fi ouăle, lactatele, carnea slabă, peştele sau pâinea neagră. Slăbisem cinci kilograme în câteva luni în cel mai sănătos mod.
       Sunteţi şi voi probabil curioşi să aflaţi în ce constă acest regim simplu şi minunat. Nu e nimic sofisticat. Sănătatea se află în grădini, în pământ şi natură. Legumele şi fructele sunt cele mai de preţ bogăţii ale lumii. 
       Am mâncat multe salate de legume crude (roşii, castraveţi, varză, ardei) asezonate cu ulei de măsline şi sare iodată. Consumam totul cât se poate de natural, excepţie făcând unele legume. Morcovii, broccoli-ul, conopida, cartofii, fasolea verde erau fierte pentru a se digera mai uşor, în timp ce vinetele, dovleceii sau ciupercile stăteau în orice tigaie de teflon. Supele mele conţineau legume fie întregi, fie zobite în blender pentru a obţine o consistenţă cremoasă. 
       Când simţeam că îmi scade glicemia şi fluturaşul din cutia mea craniană voia ceva dulce, mâncam fructe (banane, mere, pere, struguri, smochine- păstrate în congelator, culese din propria grădină, mure, zmeură, afine, toate depozitate peste iarnă la rece, la fel ca smochinele). Am mâncat foarte multe  alune, nuci, migdale sau tot felul de seminţe. 
        Pacheţelul celebru de la şcoală devenise o cutiuţă frumoasă din aluminiu plină de culori. Obiceiul acesta încă îl mai am. Cutiuţa (numită occidental ''lunch-box'') e nelipsită din ghiozdanul meu până în prezent. 
         Regimul descris mai sus se repetă de câteva ori pe an, în cazul meu de trei sau patru ori, în funcţie de ce mi-a oferit grădina. În perioada în care aveam urzici, lobodă sau alte verdeţuri de sezon profitam la maxim de ele. În vara aceasta am repetat experienţa încă o săptămână, bucurându-mă de roşii, castraveţi, ardei şi tot ce mai era în jur. În fiecare sezon avem de făcut asta. Nu avem nicio scuză. Pieţele sunt pline, grădinile la fel, corpul nostru vrea o schimbare sănătoasă plină de beneficii interioare şi exterioare. Frumuseţea înseamnă sănătate.

         De atunci continui să slăbesc. Făina albă, dulciurile ''false'' (prefer prăjiturile de casă, simple şi gustoase sau ciocolata de calitate fiindcă e făcută de cele mai multe ori din ingrediente cât de cât naturale) şi prăjeala sunt evitate, dar nu excluse. Să fim serioşi, e aproape imposibil să nu mâncăm măcar o dată la şase luni câţiva cartofi prăjiţi... Merg prin compensare: dacă mănânc o felie de tort nu mai servesc în ziua respectivă cina sau masa principală care urmează.
         Ceva important de învăţat este că o dietă nu ţine mult, trece repede şi ia cu ea şi rezultatele, oricât de uimitoare ar fi ele. Ideea ca după fiecare regim să învăţăm să ne formăm un stil de viaţă sănătos pe care să-l păstrăm până la moarte (aş adăuga eu: şi dincolo de ea).
         
                                                                      XOXO, 
                                                                                    Ciobsie

Masă de aer

Pe zi e recomandată o masă de fructe şi legume. Eu mereu servesc mese de aer. Le iau cu frunze, cu vânt, cu dovleci şi le fierb.

La final se serveşte totul cu crutoane de pâine neagră.

 Vestimentar vorbind, zici că s-a mutat gârla. Nu vă imaginaţi că am plecat pe stradă cu haina în halul ăla. Deci are şi gârla asta nişte limite.

 Asta a fost pentru biserică. Azi mi-am făcut puţin timp pentru mers la maslul de vineri, de la ora 5.
 Am simţit nevoia să mulţumesc pentru o altă săptămână bifată cu o bulină roşie.
 Un contrast frumos între albastru şi roz, totul armonizat de un cardigan de aceeaşi nuanţă cu ghetele, a ieşit ceva beton. Dacă eram eu mai slăbuţă hainele astea veneau perfect pe corpul meu.

De, nu toată lumea îşi permite...

Şi acum viaţa mea are un nou sens, sunt brută cu pantaloni de piele şi mai am şi espadrile cu piele de şarpe. La mine în vene curge sânge din ălaaaaaaaa... nu dau nume (periculos).

 Vreau să îl observaţi pe Năsturel care e mai gras ca niciodată pentru perioada asta. Eu ştiu că pisicile iarna se îngraşă, dar ăsta în fiecare an bate recordul anului ce tocmai a trecut. Mhhh, aş putea să zic că seamănă cu stăpâna, dar spun prostii. Stăpâna lui acum 8, 9 luni avea 66 de kilograme şi mânca la fel ca o purcică bipedă (ce e).

Cam atât pentru azi. Vorbim duminică.

XOXO,

           Ciobsie

Din seria ah le x3, CE FRIG EEEEEE.

Dacă

        Dacă e duminică lumea merge la biserică şi ajunge acasă, normal. După ce vineri am mers pe un principiu foarte pretenţios, azi m-am prezentat cuminte în faţa bisericii.

În viaţă nu le poţi face pe toate singur, ai nevoie şi de Dumnezeu.

Crezând că e tare cald afară, am plecat cum am apucat, inclusiv fără fond de ten.

Mi-am luat cel mai călcat tricou, un pulover destul de grosuţ care îmi aminteşte de bunicuţele cu coc alb, nişte blugi navy, deci albaştri, ca să nu se facă un contrast prea mare. 

Dacă nu mă încălţam cu ghetele alea cu ţinte şi alegeam nişte cizme de cauciuc de culoarea pantalonilor, eventual cu un imprimeu gen buline, puteam să îmi iau calul şi să fug în lumea largă că ziceai că mă duc la cursul de echitaţie.

Cu zâmbetul de copil cuminte peste măsură, cu părul neacoperindu-mi faţa, măcar în prima parte a zilei ăsteia sunt şi eu fată cuminte.

Vă rezum săptămâna ce tocmai a trecut în câteva poze. Aşa am zis ieri, mă ţin de cuvânt, domne.

 Am mâncat prima salată verde din toamna asta. E culeasă din grădina mea şi asezonată cu mărar tot din grădină şi ceapă verde din aceleaşi circumstanţe. De asta îmi place mie toamna.

M-am clonat.

Am mâncat primele smochine din grădină.

Astea sunt ceea ce eu numesc premiere. 

Vreau ziar şi afişe cu ele.

:)))

                      XOXO,

                                  Ciobsie

Black and yellow

Nu mă fac albină, dar cu toamna asta pe afară n-am alte idei în ceea ce priveşte cromatica.

Să zicem că îmi place mult ce e afară, mai ales când nu plouă şi e călduţ. Ieri am mers la şcoală în balerini, o chestie care mi s-a părut tare. Mă rog, vreau neapărat să specific că acum am o durere groaznică în gât, dar asta e partea a doua.

După cum zice şi titlul, eu văd acum doar verde şi galben. Am putea spune că am combinat galbenul cu negrul fiindcă ăia mai fără imaginaţie zic că negrul merge cu orice. În realitate am făcut combinaţia asta fiindcă am vrut să scot mult mai bine în evidenţă puloverul galben. A ieşit mai bine decât credeam. Şi cum detaliile fac diferenţa, mi-am permis să renunţ la cercei sau inele şi mi-am legat de gât un colier (practic unicul meu colier numit pe româneşte lanţ- n-am suficient curaj să cumpăr altul :))). Mesajul de pe tricoul meu e unul super special, unul pe care l-aş scrie pe toţi pereţii când o să mă internaţi voi la nebuni.

                        Sună suficient de penibil dacă vă zic că tricoul ăsta e de la un fost... ? :)))

Gloss-ul ăsta de buze mi-a plăcut mult. L-am luat de la H&M şi nu ştiu ce aromă ar trebui să aibă, dar mie îmi miroase a ciocolată. E fix picătura aia discretă care umple paharul şi care îmi pune buzele în evidenţă.

Din pantofi nu se vede prea mult. Sunt nişte espadrile cu talpă cauciucată, albă, şi imprimeu de piele de şarpe. Mie imi plac foarte mult. Ideea de blugi negri, skinny de preferat, şi pantofi sau ghete sau orice mai închis (ca formă) de culoare neagră alungeşte picioarele şi bineînţeles, le subţiază.

Despre restul prostiilor din săptămâna ce tocmai a trecut, mâine.

XOXO,

                    Ciobsie

De sezon

Vreau să vă povestesc mai multe despre toamna aia nevăzută, care se ascunde acasă, în dulapurile fiecărei fete.

În principiu, teoretic, iarna e ca vara. Adică atât iarna, cât şi vara ne îmbrăcăm cum simţim că vrem. Practic, n-ai cum să faci chiar aşa că te caută ai tăi prin 10 spitale şi stai cu branule şi cu injecţii în fund că eşti răcit.

Ieri mi-am permis să plec în balerini că eu ieri m-am simţit ca în vacanţă, vacanţă de toamnă, da?

O bluză, un pulover comod, blugi negri din piele că sunt o dură, eşarfă, fără cercei, un inel mare şi balerini cu vârf ascuţit, bineînţeles, lăcuiţi.

Cromatic vorbind, ieri am purtat doliu. Am avut motive. Pot spune că am făcut asta pentru cineva anume, dar m-aş contrazice. Am făcut-o pentru celulele nervoase ale cuiva care acum probabil zac pe o canapea şi se uită la televizor.

LONDOLIU

Cu acelaşi zâmbet tâmpit, destul de şiret în această ipostază, constat că tot doliul meu a fost la caterincă. Bravo, Ciobi.

 Vă rog frumos să observaţi eşarfa mea londoneză adusă de surorile (da, nu ştiu care din ele mi-a dat-o) mele din bineînţeles că Londra. Dacă nu exista Munteana să-mi dea ideea cu Londoli-ul, probabil că asta era o altă postare banală de-a mea. Bravo, Eri.

Mie mi-a plăcut. Şi vă dau un sfat: după fiecare despărţire (de absolut orice fel) purtaţi doliu. Nici măcar nu ştiţi cât de invidioase vor fi persoanele pe care psihic voi le consideraţi moarte.  

Bun, trecem la chestii mai generale. Nu toată toamna poţi purta doliu. Eu de exemplu chiar nu pot. Nu am suficiente haine negre. :))

La polul opus, vă prezint ultima mea ţinută din săptămâna ce tocmai a trecut. Vineri, 10 octombrie.

Ce faţă de piţi am în poza asta... 

 Părul aranjat aşa, culorile folosite, hanoracul meu preferat, ăla din catifea, un pulover gros cu buline de un lime green mult mai cuminţel decât în realitate, nişte blugi comozi, eşarfă, teneşi albi ca să vină acasă gri şi un colier cu arici aruncat mai mult la caterincă. Am încheiat totul cu o codiţă împletită în partea dreaptă că acolo dă bine. Am auzit de la cei care m-au văzut în ziua aia expresii gen:

''Ce bine îţi stă, parcă ai întinerit!''. 

...da, aşa e.

Cam atât din domeniul ăsta. Vreau să vă zic că joi am început tratamentul anti-căderea părului. Şi nu ştiu ce să mai zic. E cu petroleum. Şi miroase urât, dar sper că o să îmi fie util. Dacă e ceva special şi în maxim 2,3 luni văd vreo schimbare normal că o să vă povestesc tot. 

Da, prima poză cu tratamentul în cap. YEY.

BTW, cam aşa arată faţa mea acum, deci aş putea să spun ''Pa, Stafilococule.'' 

Nici ăsta nu mă mai vrea... 

XOXO,

               Ciobsie

Altă săptămână

Nu ştiu la ce fel de altă săptămână vă gândiţi voi, dar eu număr săptămânile până la Crăciun.

Prin urmare, încep. Am avut o altă săptămână obositoare pe care am încheiat-o cu o noapte de somn super relaxantă. 

E cald înauntru, miroase a iarnă, dar nu ştiu de unde că n-am portocale. Neuronii mei probabil alergă prin zăpezi, printre mese cu familia, printre vâsc deasupra capului şi nimeni de sărutat. Am luat frunze de afară, le-am pus prin cameră, am flori, am tot ce trebuie. 

Apropo, dacă nu ştiţi ce să faceţi nişte sticle goale de vodkă, vin sau şampanie, uitaţi o idee fix în stânga. 

E toamnă şi io nu neg asta. Azi a fost şi cald, am ieşit în bluză şi pulover. Azi a fost probabil o zi memorabilă, a fost probabil ultima zi din an în care am purtat balerini. 

Mai multe detalii despre tâmpeniile mele de azi şi despre ultimele prostii din căpuşorul meu, mâine. 

Azi sunt fată serioasă. Promit.  

                          

                                                                                      

 În weekend-ul ăsta am cules struguri, i-am pregătit pentru must, am ars-o agricol. 

Începe să mă enerveze toamna asta că e dramatică. Şi cu prostiile astea care mi se întâmplă (ni se întâmplă, că ştiu că nu sunt singura) în fiecare zi, îmi vine să mă izolez şi să mă car undeva unde nici măcar eu să nu mă mai găsesc. Asta mai ales când te apuci şi tu de o treabă şi aranjezi nişte chestii (lucruri nemateriale, foarte greu de manevrat) şi când începe să-ţi placă vine cineva şi zice că ai aranjat totul prea frumos încât nu merită să vadă ce ai făcut şi strică totul, face ca totul să fie mai rău ca înainte. În loc să-şi pună el mâna la ochi ca să nu mai vadă, îţi strică ţie toată munca.

Pentru ăla care pleacă singur că simte că cineva nu-l merită: să ştii că eşti un incompetent. Eşti tu prea prost ca să înţelegi. N-ai tu treabă.

Aşa. Asta a fost o paranteză scurtă, nu contează. O mică frustrare pe care chiar a trebuit s-o scriu. Deci nu m-am putut abţine.

O să pomenesc despre ea şi mâine, însă la fel de abstract. Sunt sigură că nu vă interesează pe voi ce nemernici orbitează pe aici, pe lângă mine. Deh, dacă erau toţi oameni mişto nu mai aveam eu acum ce scrie. Şi asta era grav. Sau nu, că acum voi (sau poate tu, acum vorbesc fix cu tine, cel care citeşti) aţi (ai) fi dormit ca piticii cuminţi care de dimineaţă merg la mină şi sapă pentru diamante şi le duc acasă la soţiile lor.

                                                                                  Termin acum cu dramele, vă las în pace, sper că aţi înţeles măcar puţin din apropo-urile pe care le-am bătut (la fund cu făcăleţul). E o chestie generală, des întălnită oriunde în lumea asta, un aspect inevitabil, despre oameni care merită şi oameni care nu merită anumite eforturi.

Mulţumesc că aţi mai citit câte ceva, că aţi încercat să fiţi atenţi la mine. Fiţi realişti (pffff, ce naiba fac eu aici?!, am un blog care se numeşte ciobsiedreamsbig şi vă zic vouă să fiţi realişti)...

XOXO,

                                           Ariana. Azi am fost Ariana. :)

5 Oct. Toamnă

Cu buba de la gură aproape trecută, cu mâncărimi în gât, cu uşoare ameţeli de la nesomn, îmi bâţâi degetele pe tastatură.

Trec la subiect că nu cred că vă interesează ce am făcut eu în ultimul timp, pe unde şi cu cine am mai ars-o. O ard periculos, asta e tot ce pot să zic.

doi zece, doi zece

Aşa. 

De la un timp am început să mă simt  fetiţă fatală. Nu ştiu de ce. Să nu mă înţelegeţi greşit. Mă simt, dar nu am atitudinea necesară şi faţă. Îmi târăsc şi eu picioarele de aici până acolo şi mă dau şmecheră...

Pf... dacă nici voi nu mă cunoaşteţi atunci cine ? 

Eu mă dau bestie,dar să ştiţi că nu sunt. Chiar aseară mi s-a demonstrat că sunt o incapabilă.

Lăsând arfele şi detaliile mult prea frivole ca să mă caracterizeze, sunt super încântată că e toamnă. 

Deci când mă uit pe geam şi văd atâtea tufe şi toţi strugurii care atârnă prin vie, frunzele care cad şi se prăpădesc şi apoi mă văd pe mine reflectată în geam, cu pulover de lână şi mâini sprijinite de caloriferur de sub pervaz. 

E dramă. Vă las şi plec. Băgaţi un play aici. 

Cu cea mai mare lene şi măscăreală,

                                                    Ciobsie.