duminică, 7 decembrie 2014

Eu nu simt


Momentan continui să îmi trăiesc viaţa mea de elev, să mă îmbrac în roşu că cică e Crăciun şi să bag la ghiozdan ca şi când au venit deja sărbătorile. 

Prin urmare, momentan nu mă isterizez (şi nu vreau să accentuez asta că izbucnesc acum în lacrimi de fericire că e decembrie şi uite cum e afară-momentan plouă, dar nu mai contează). Fiindcă adormitul ăla de Moş Crăciun nu mi-a adus încă bradul (la mine acasă circulă ideea că Moş Crăciun le aduce bradul copiilor), m-am apucat eu repede să împodobesc micul meu molid alb din fața casei.

Cu vâscul cumpărat, cu arome de parfumuri dulci, scorțișoară în vin, un fel de emoție prin torace, niște dureri mici de spate, o iritație pe față, deja intrăm în detalii medicale. Hăăă :))
un fel de Crăciunița vieții <<tele>>
Toată lumea mi-a admirat magnifica idee a mea (ce modestă sunt) cu un cordon legat de gât. 
Too french pentru toţi muritorii de rând.


By the way, anul ăsta am hotărât să fiu foarte darnică. Deja am idei de cadouri şi mai mult de atât, sunt apropae cumpărate.
După atât de multă conversaţie din asta scrisă că orală... nu-mi permit, apare următoarea întrebare: cine dă mâine teză la bio?
Ciobi.
Dar la mate miercuri? 
Tot ea.

Scurt moment de frustrare maximă. Un fel de semnal că... fă-ţi media cu 2.












Cam atât pentru azi. Mulţumesc că aţi mai citit ceva de pe aici. Scuze că n-am mai zis nimic. Motivul de deduce. Sper. 

XOXO,
                Ciobsie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu