Monschau e un orăşel tare interesant. Singura parte rea e că se vorbeşte destul de mult germană, deşi e foarte aproape de graniţa cu Belgia.
Nu ştiu de ce, dar m-am simţit ca şi cum eram în desenele vechi pe care le vedeam când eram mică.
Poza asta e cel puţin ciudată.
Toate chestiile erau magnifice, erau atât de drăguţe, de copilăreşti.
Era plin de ceasuri, timpul era mult prea idolatrizat. Oraşul părea uneori înfricoşător, părea ca şi când în casele de poveste nu locuiau oameni, erau doar turişti care plecau, totul părea oarecum instabil, nimeni nu părea localnic. Poate şi de la vremea ciudată. Era ceva obsesiv: ceasul anunţa fiecare oră fixă, apa tot curgea, vântul bătea tare, era frig, oamenii plecau, veneau, făceau poze, erau nişte evenimente care se repetau în cel mai logic mod posibil.
Se observă bine şi felul în care m-am îmbrăcat.
Când am văzut chestia asta am rămas uimită. Eu sunt o mare iubitoare a Crăciunului, aş ţine-o toată viaţa într-un Crăciun. Sinceră să fiu cred că la cât de frig era, Moşul ar fi confundat uşor ziua aia cu Ajunul Crăciunului.
Buuun, am dat-o cu Moşul, cu decorul, cu alea, alea, dar până la urmă frumuseţea (la fel ca toate celelate chestii) trece prin stomac. Vă rog să admiraţi acest cheese-cake bestial care arată bine, dar nu are cine ştie ce gust. Priviţi vă rog foietajele cu ton. Aroma de peşte era fix elementul care lipsea din peisaj.
Vrea şi Ciobi.
La cât era de frig nu mă mir că oamenii se pregătesc pentru toamnă.
Cam atât despre superbitatea asta de oraş. Dacă aveţi cumva vreun drum pe acolo să vă îmbrăcaţi bine, nu ca mine.
Încă mai am o durere în gât.
Danke (băăăă, nu ştii tuu *pentru haterii lui Ciobă*) pentru că aţi mai citit câte ceva din ce am scris, că v-aţi uitat şi voi ca tot omu' la poze. Hai, vă pup.
XOXO,
Ciobsie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu