Ba nu, stai. Cea mai tare chestie a fost alta. Aproape mi-au dat lacrimile. În agitaţia unui oraş în care începe să răsară luna, în care viaţa de noapte se dizolvă cu liniştea, mi-am amintit ceva mai mult decât emoţionant. Un tip simplu şi cu alţii cântau The Scientist de la Coldplay. Am recunoscut din prima, din primele note muzicale inima îmi bătea diferit, aveam un chef de plâns (nu ştiu dacă de fericire sau bucurie) şi parcă mi se pusese un nod în stomac. Era magnific, ăla a fost momentul verii. Atunci am simţit că nimic nu contează, că nimic nu e important, că nu mai vreau să plec de acolo.
https://www.youtube.com/watch?v=6EXbQK8kM9c
În orice caz, pentru mine magazinele sunt totul. M-am plimbat la oamenii ăia de m-au durut picioarele.
Cam atât despre Bruxelles. Mare lucru nu e, cam acelaşi principiu: clădiri mari, aranjate, chestii scumpe şi cerşetori. Oamenii schimbă peisajul, comuniunea dintre naţii, dintre rase şi categorii de toate felurile e minunată. Acum vezi doamne frumoase, aranjate, care lasă dâre de parfum dulce şi peste câţiva metri vezi un gang în care dorm pe nişte pături murdare drogaţi sau beţivi care totuşi au puterea să zâmbească, care se bucură dacă le întinzi o baghetă sau ceva de mâncare. Ei nu cerşesc, le e ruşine într-un fel de categoria lor socială din care fac parte, de asta se ascund sub tot felul acoperișuri sau clădiri părăsite.
Multumesc că aţi mai citit încă ceva din ce am scris. Am scris cât de poate de serios şi ştiinţific, domne.
XOXO,
Ciobsie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu