sâmbătă, 22 martie 2014

Rezervele de stat

           Sună naşpa dacă zic că mi-e milă să desfac o ciocolată? Bine, reformulez.


           După cum bine vedeţi, e weekend. Nu ştiu pentru voi ce înseamnă asta, dar pentru mine weekend-ul reprezintă o mică aventură culinară. 
           Vi s-a întâmplat vreodată să nu vreţi să mâncaţi o anumită chestie doar pentru că vă e milă şi că e primită de la cineva cu totul şi cu totul special. E vorba de chestii mici, un cubuleţ de zahăr, o acadea, o chestie mică şi aparent neînsemnată. 
           Trecem la ceva mai mare, batoane masive cu alune, caramel, dulce, sărat, alternanţe mortale. Eşti un super-erou, dar ţi-ai uitat capa la baie.Alergi printre maşini, parcă eşti într-o reclamă de energizante.

PS: Nu vă lăsaţi inluenţaţi de poze, nu îmi place ciocolata amăruie simplă, doar în situaţii extreme.
Asta e ceea ce eu numesc rezervă de stat. În situaţii de criză, musafiri neaşteptaţi sau o mică relaxare înainte de sfârşitul lumii, le ai acolo. În zile de dramă le priveşti cum se tolănesc în dulap şi îti imaginezi cum o să fie când o să le mănânci. În sinea ta le-ai mânca pe loc, dar conștiința îţi spune că nu e bine tot în acelaşi timp, că în aceeaşi zi ai mai mâncat şi prăjitură şi  ce e mult strică. Apoi, o altă parte din tine, aia animalică, aia nemâncată (aş da şi alte sinonime, dar zice lumea că sunt obsedată) îţi spune că tot ce te doboară te face mai puternic... Şi aşa faci din asta o mare dramă. Deci, concluzia este că decât să schimbi câteva priviri cu drăgălaşele astea, mai bine le izolezi, le pui undeva, le închizi în seif şi înghiţi cheia. Sau nu... e posibil ca acea cheie să aibă mai multe calorii decât un cub de ciocolată. Aaa, stai că mi-am amintit. Cine a inventat cubul de ciocolată ? E paralelipiped toată ziua. Dacă tot e cub, să facă şi ăia ciocolată în formă de bloc şi fiecare cameră să fie un cub şi în fiecare cameră să fie inundaţie... de caramel. Aşa se întâmplă când stai la bloc: ba inundă vecinu', ba se rupe o ţeavă...  

XOXO, 
              Ciobsie

         

Un comentariu: